Vremea schimbă foaia

vreme ploioasa

Dacă până astăzi ne-am bucurat de temperaturi care prevesteau mai degrabă începutul verii, ci nicidecum finalul toamnei, meteorologii ne oferă noi informații, aceștia emițând și două coduri galbene și portocalii de ploi, iar, la munte, urmează să avem de-a face cu precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, fiind de așteptat să se depună și un strat destul de consistent de zăpadă.

Atenționarea de tip cod galben, urmează să intre prima în vigoare, iar, in intervalul menționat, se vor semnala precipitații sub formă de ploaie in vestul, nord-vestul și nordul țării, cantitățile de apă atingând și depășind chiar și 30 de litri/ metru pătrat, iar, pe arii restrânse, chiar 50 de litri. În noaptea de 21 spre 22 noiembrie, în Munții Apuseni, și grupele nordice ale Orinetalilor, dar și la înălțimi peste 1.800 în majoritatea masivelor, vor predomina ninsorile, urmând să se depuna și un strat gros de zăpadă. Este probabilitate ridicată să se semnaleze în ziua de duminică, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și în zonele de deal din vestul și nordul țării.

De asemenea, și vântul va sufla cu putere în intervalul menționat, având viteze de până la 60 de km/h. La munte, mai ales în zonele mai înalte vântul va bate cu peste 100 km/h, fiind probabil ca aici ninsoarea să fie viscolită.
ATENȚIONAREA DE TIP COD PORTOCALIU, va intra în vigoare în 21 noiebrie la ora 09, expirâd pe 22 noiembrie la ora 09, iar, pe parcursul zilei de 21 noiembrie, precum și în noaptea de 21 spre 22 noiembrie, în județul Maramures, dar și în zonele de munte alte județelor Cluj, Sălaj, Bihor și Bistrița Năsăud vom avea de-a face cu cantități de apa care vor depăși în general 50 de litri/mp, izolat chiar și 70 de litri/mp.

Așadar, vremea schimbă semnificativ foaia, la ora 09 în ziua de 22 noiembrie va intra în vigoare și un cod galben hidrologic, adică un cod de inundații, fiind risc mare de inundații în zonele de nord ale țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *