Soarele de primăvară – cel mai benefic sau cel mai dăunător?

soare de primavara

De obicei, în momentul în care vedem că vremea s-a încălzit și că soarele strălucește din ce în ce mai puternic, primul nostru impuls este să petrecem cât mai mult timp în această lumină pentru a compensa zilele scurte și înnorate de iarnă.

Până și medicii ne sfătuiesc să ne luăm doza gratuită de vitamina D lăsând razele soarelui să acționeze asupra organismului. Dar puțină lume știe că soarele de primăvară este cel mai puternic. În ce sens?
Chiar dacă nu este atât de fierbinte ca și soarele din mijlocul verii, razele de primăvară au cel mai mare impact asupra organismului, iar acesta nu este neapărat un lucru pozitiv. Da, vitamina D se absoarbe rapid și ușor, însă odată cu expunerea la soare în această perioadă crește substanțial și riscul de cancer de piele.
Dacă nu se ajunge până acolo, în cele mai multe cazuri apar pigmentări ale pielii date de secreția excesivă de melanină, care este stimulată de către razele primăvăratice. Acestea pot fi identificate fie ca mici pistrui, fie ca pete cu un diametru mai mare.

soare de primavara În condițiile în care sunteți norocoși și vă alegeți doar cu un simplu bronz, ceea ce nu prea veți putea evita va fi astenia de primăvară. Chiar dacă suntem sfătuiți să petrecem cât mai mult timp în aer liber în acea perioadă de extenuare fizică și psihică, expunerea la soare și excesul de lumină nu vor face altceva decât să accentueze acele senzații specifice asteniei (oboseală, stare generală proastă, dificultăți de concentrare etc.). Optați deci pentru locuri pe cât posibil umbrite.

Mai mult, durerile de cap sunt extrem de frecvent întâlnite în această perioadă, fiind cauzate în cele mai multe cazuri tot de către razele soarelui. Asigurați-vă deci că nu petreceți prea mult timp expuși la acțiunea acestora și că folosiți mereu protecție solară de orice tip. Nu subestimați efectele negative ce pot rezulta în urma petrecerii o mare parte a timpului sub influența solară primăvăratică!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *