O scurtă poveste a lampioanelor

În ultima vreme, lampioanele au devenit nu doar un trend, ci chiar un accesoriu indispensabil marilor evenimente precum zile de naștere, nunți și chiar sărbători calendaristice. Nu se știe cu exactitate cum au cucerit atât de repede inimile oamenilor din întreaga lume, dar cert este că au pătruns rapid în rândul obiceiurilor mai multor popoare. Dar ce sunt mai exact și de unde vin lampioanele?

Ei bine, acestea au origini orientale, fiind pentru prima dată întrebuințate în China și Japonia. Surprinzător, chiar dacă par un element de noutate și modernitate, primele lampioane au fost fabricate cu aproximativ 2000 de ani în urmă în China, fiind înălțate la cer cu scopuri spirituale.

Accesorii – lampioane.

lampioane
Considerate sacre, lampioanele chinezești îmbrăcau forma unor rugăciuni pentru care erau făcute mari sacrificii de către cei mai puțin favorizați din punct de vedere material. Încetul cu încetul, acestea au început să devină accesibile pentru toate categoriile de oameni, ajungând în cele din urmă să fie simboluri ale întregirii și ale reuniunii.

Până și astăzi oamenii din China onorează prima lună plină din an cu un festival ce constă în lansarea a mii de lampioane pentru a exprima unitatea. Cu toate că este un ritual specific oriental, amploarea și splendoarea acestui festival atrag an de an sute de oameni din întreaga lume.

În celelalte părți ale globului, oamenii lansează cel mai adesea lanterne zburătoare atunci când vor să marcheze un eveniment important din viața lor. În acest mod, ei nu fac altceva decât să își manifeste recunoștința pentru ceea ce le e dat să trăiască, dorința pentru o schimbare sau pur și simplu recunoștința ori aprecierea unei persoane care nu se mai află printre ei.

Bineînțeles că era modernizării a avut un impact major și asupra lampioanelor, acestea evoluând de la simple materiale biodegradabile cu o formă alungită la diferite înfățișări, construcții și mecanisme de funcționare, unele zburând chiar și pe bază de baterii.

Această popularitate a lanternelor zburătoare, chiar dacă are în general un impact pozitiv asupra oamenilor, a cauzat de-a lungul timpului și o serie de incendii din cauza pericolului mare de a se aprinde. De aceea, este absolut necesar ca înainte de a vă exprima prin intermediul unui lampion, să vă asigurați că sunteți într-o zonă deschisă și că nu supuneți pe nimeni niciunui fel de pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *