Cum să comunici mai eficient

Bune abilități de comunicare sunt atribute esențiale ale omului de succes în societatea actuală. De la menținerea și dezvoltarea relațiilor interpersonale și până la obținerea unui loc de muncă, un bun comunicator va avea mereu un avantaj în fața celor mai slabi din acest punct de vedere.

Comunică într-un mod eficient.

 

comunicare eficientă Așadar, pentru a ne îmbunătăți această aptitudine, cei mai mulți dintre noi suntem atenți la ce și cum vorbesc persoanele model, încercând pe cât posibil să dobândim atitudini și reacții care de cele mai multe ori nu ne caracterizează.

Un vocabular (mai mult sau mai puțin dezvoltat) avem cu toții. Problema este că nu știm cum și cât să îl folosim. Chiar dacă pare un proces de lungă durată și care necesită mult efort, tot ce trebuie să faceți de fapt este să țineți cont de sfaturile de mai jos în momentul în care vă aflați în postura de vorbitor.

1) Ce comunicăm?
Regula majoră de care trebuie să țineți cont de fiecare dată când vorbiți este următoarea: calitate înainte de cantitate. Suntem bombardați cu informații din toate părțile, așa că pentru a fi recunoscuți și apreciați drept buni comunicatori, este esențial să selectați cu atenție ceea ce aveți de zis. Cu toții cunoaștem persoane care spun într-o mie de cuvinte ceva ce ar putea fi redus la o sută. Ideea este să transmitem numai informație de calitate pentru a nu determina receptorul să își piardă atenția ori interesul.
Un alt aspect fundamental care trebuie luat în considerare este să nu vorbim cu certitudine despre lucruri de care nu suntem siguri.

2) Cum comunicăm?
Pare o întrebare banală, însă în esență, orice informație își pierde din valoare dacă nu este transmisă corespunzător. Ce trebuie să facem pentru a exploata actul de comunicare la maxim, este să ne studiem cu atenție auditoriul și să ne adaptăm în conformitate cu acesta. Cu alte cuvinte, să adoptăm un stil diferit în funcție de persoanele cu care vorbim. Asta nu înseamnă să ne modelăm personalitatea în funcție de interlocutorii noștri, ci doar să ne ajustăm modul de exprimare și de abordare a temelor discutate.

Așadar, de fiecare dată înainte de a începe orice act de comunicare, adresați-vă aceste două întrebări, găsiți răspunsurile, iar apoi bucurați-vă de o discuție reușită la sfârșitul căreia nu veți mai avea nimic de  reproșat.

S-ar putea să nu iasă totul conform planului, însă asta nu trebuie să vă descurajeze. Dacă țineți cont de aceste sfaturi, cu timpul veți reuși să vă îmbunătățiți considerabil abilitățile comunicative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *