Cum să alternezi eficient orele de muncă

O mare parte din joburile din ziua de azi se bazează pe activitatea intelectuală a angajaților. Cu toate astea, programul de lucru este construit la fel ca în cazul unui loc de muncă ce necesită activitate preponderent fizică, lucru care îi costă pe angajatori pierderi uriașe.

Munca intelectuală cere atenție, creativitate și concentrare asupra sarcinii care trebuie îndeplinită, iar organismul uman nu este setat să mențină aceste capacități la potențial maxim decât pentru câteva ore. După aceasta, se instalează starea de oboseală psihică și de distragere a atenției.

Cele 8 ore lucrate în continuu se dovedesc așadar a fi ineficiente, întrucât nu alternează perioadele de acuitate mentală. Dar companiile își obligă angajații să lucreze cele 8 ore, așa că ce se poate face în această privință din prisma angajatului?

În primul rând, este absolut necesară o organizare riguroasă a timpului acompaniată de o cunoaștere perfectă a ciclului personal de energie mentală. Pasul următor constă în divizarea timpului pe care îl avem la dispoziție în sesiuni multiple de muncă. Acest lucru nu înseamnă doar să stabilim orele de vârf și să muncim numai în timpul lor, ci mai degrabă să găsim o balanță între perioadele de muncă și pauze.

ore de munca

Astfel, în anumite momente vei avea nevoie de pauze mai dese și probabil mai lungi, în timp ce în altele vei putea munci chiar și două ore fără întrerupere – cunoașterea propriului corp și echilibrul sunt cheia.

Ține cont în organizarea ta de faptul că nivelul de productivitate atinge vârful de două ori pe zi și poate dura de la una până la trei ore. Cele mai frecvente perioade sunt dimineața și puțin după prânz, însă asta nu e o regulă.

Dar cum nu este posibil să nu ai nici un fel de activitate în restul timpului, o altă metodă ar fi să îți împarți munca în mai multe segmente astfel încât atunci când creierul tău începe să își piardă din puterea din concentrare, să întreprinzi activități mai puțin solicitante, cum ar fi răspunsurile la e-mailuri de exemplu.

Indiferent de metoda pe care o alegi, este extrem de important atât pentru sănătatea ta cât și pentru rezultatele tale profesionale, să îți alternezi programul de lucru astfel încât să fii cât mai productiv pe parcursul unei zile de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *