Cine-i mai influent ?

Scris de Lungu Alin 31 August 2009 714 vizualizări 45 Comentarii

Săptămâna asta a început cum nu se poate mai prost. Mă simt greoi și prea puțin apt pentru a face ceva. Nici nu vreau să mă gândesc prea mult la lunile ce vor urma, la trezitul de la 6 și la stresul ce-l va provoca sărăcuța școală. Dar parcă tot mai bine e la școală, înveți ceva, mai conversezi. Acasă m-am cam plictisit, plus că de ieri nu a mai fost vară. Începe să se răcească și nu prea îmi place. În fine, să o lăsăm baltă .. am altceva de spus.

Am zis părții masculine din blogosfera românească BLOGGERI și părții feminine BLOGGĂRIȚE.
Ideea asta mi-a venit în timp ce citeam un blogger, unul foarte influent. Scrie foarte bine și pune suflet în ceea ce face. Dar stai, am zis ” BLOGGER ” nu “ bloggeriță “. Dar de ce zicem de fiecare dată blogger, nu bloggeriță, cum de fiecare data zicem ( sau nu ) : ” Ai dat mă la găini ? ” și nu zicem ” Ai dat mă la cocoși ? ” ( asta mi-a venit în minte, că na, am bunicii de la țară ). Pe asta am sesizat-o eu, găinile sunt mai multe decât cocoșii, și de asta se zice așa. Dar bloggerițele nu sunt mai multe decât bloggerii, nu ? sau poate nu știu eu destule.

Să zicem așa, pe un blogger îl citești pentru că scrie bine, dar pe o bloggeriță nu o citești doar pentru asta ( asta de pe partea bloggerilor )( știți voi mai bine ).

Hai să o luăm altfel. Poate bloggerii s-au promovat mai bine, și de aceea sunt așa de cunoscuți. Oare asta să fie chichița ? sau scriu mai din suflet ? eh, asta vă las să o spuneți VOI !

Publicitate: Reclama ta aici


1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele6 Stele7 Stele8 Stele9 Stele10 Stele (5 voturi, aproximativ : 8.20 din 10)
Loading ... Loading ...

45 Comentarii »


  • Ionut Toma a zis :

    Nu cred ca cei de sex masculin din blogosfera scriu mai cu suflet fata de bloggerite.
    Din cate observ, nu sunt chiar asa multe si nu prea se fac vazute. Adica nu sunt active pe alte bloguri. :P
    Comentarii totale de la Ionut Toma: 76

    Răspunde-i

    admin

    Bloggerițele, sau cine ? nu prea înțeleg :)

    Răspunde-i

    Ionut Toma

    Da, despre bloggerite e vorba. Vreau sa spun ca ele nu comenteaza si nu sunt atat de active precum bloggerii. :)
    Comentarii totale de la Ionut Toma: 76

    Răspunde-i

    admin

    Poate nu le place să fie în centrul atenției. Dar amândoi știm o bloggeriță căreia îi place să facă asta :)

    Răspunde-i

  • A.Dragos a zis :

    Sunt si bloggerite ale caror bloguri sunt destul de bine promovate, n-ai ce zice. Ai dreptate ca ele nu sunt citite doar pentru ca scriu articole bune dar na, fiecare cu ce-l intereseaza :D .
    Comentarii totale de la A.Dragos: 46

    Răspunde-i

    admin

    Ehe, românul ăsta ..

    Răspunde-i

  • Andrei Ionuţ a zis :

    Majoritatea bloggeri, bloggerite mai putine :P
    Comentarii totale de la Andrei Ionuţ: 39

    Răspunde-i

  • Everzor a zis :

    Se adaptează o formă generală a ‘’speciei”, atâta tot :-) (specia fiind bloggerii în general). Datorită faptului că majoritatea bloggerilor sunt de sex masculin, în marea parte a vremii se spune ”bloggeri”, când apare şi o domnişoară în discuţie, însă, se specifică.
    Comentarii totale de la Everzor: 23

    Răspunde-i

    admin

    Păi am specificat și eu :P

    Răspunde-i

  • rebiG a zis :

    eu le spun bloggerițe … si nu am facut niciodata discriminari..ba chiar am doua bloggerițe in blogroll pe care le si citesc aproape zilnic ;)

    Si ai dreptate cu treaba asta , depinde de majoritate , atata timp cat au fost mai multi Bloggeri , s-a generalizat si nu se mai tine cont de faptul ca e barbat/femeie.
    Comentarii totale de la rebiG: 18

    Răspunde-i

    admin

    Și eu am câteva bloggerițe in blogroll :
    http://allisson.info/, http://roxy-guzzy.info/, http://oarecum.sefe.ro/, http://dyio.blogspot.com/, http://gatindcumira.blogspot.com/ și nu știu sigur dacă e și http://gargaritabuclucasa.wordpress.com/ fată :D

    Răspunde-i

    GB

    sunt fata! :))
    Comentarii totale de la GB: 10

    Răspunde-i

  • roxy a zis :

    in blogosfera sunt mai multi bloggeri decat bloggerite:D
    -faza cu promovarea e pentru oricine daca se tine de ea.. dar in principiu blogurile fetelor au ceva special,ceva ce ii intereseaza pe multi si vizitatorii cam vin ..fara sa te promovezi foarte mult..bloggeritele au in general bloguri personale si le preocupa chestiile personale);pe cand baietii sunt axati mai mult spre domeniul IT,jocuri ,muzica,gadget-uri; bineinteles asta e parerea mea..:D
    Comentarii totale de la roxy: 34

    Răspunde-i

    admin

    Știu că asta e părerea ta, dar te-ai uitat la ce scrie în ultima parte ? :>

    Răspunde-i

  • skykery a zis :

    La prima parte a articolului te inteleg foarte bine…dar eu astept sa inceapa scoala, pentru ca imi e dor de comunicare faceTOface, intelegi tu… :))
    Comentarii totale de la skykery: 59

    Răspunde-i

    admin

    Am înțeles, cum să nu. Să știi că și eu o astept in mică parte pentru asta :))

    Răspunde-i

  • FrEeD[O_o]M a zis :

    Cred k bloggaritele nu se baga in seama pt a castiga nijte vizitatori dar oricum bloggari sun mai multi!
    Comentarii totale de la FrEeD[O_o]M: 1

    Răspunde-i

  • Zozo a zis :

    Baietii domina blog-urile pentru ca fetele merg la shopping si nu au destul timp liber pentru a scrie pe un blog si pentru a se ocupa de el.Dupa parerea mea (de fata),fetele care au un blog sunt de admirat(nu fac referire la propria persoana…vorbesc in general).Este o realizare sa te integrezi intr-o “lume”,intr-un “spatiu” care este dominat de baieti.

    app:nice subiectul. ;)
    Comentarii totale de la Zozo: 26

    Răspunde-i

    admin

    Mersi :)
    Apropo, nu știam că ești fată :))

    Răspunde-i

    Zozo

    voi avea un articol maine seara despre numele meu.;)
    Comentarii totale de la Zozo: 26

    Răspunde-i

    admin

    Ai face bine !

    Răspunde-i

  • cipoc a zis :

    blogeritele au mai mult succes din prisma faptului ca sunt fete, si na, e calea mai usoara..
    e un avantaj al lor si faptul ca nu`s asa disperate dupa trefic, si daca au 30 oameni care citesc si comenteaza zilnic is multumite
    Comentarii totale de la cipoc: 11

    Răspunde-i

  • Mihai a zis :

    Eu n-am chiar atât de multe motive să mă bucur că începe școala.Sunt cam puțini colegii cu care mă înțeleg bine bine iar din păcate, printre aceștia nu se numără niciun băiat.Băieți suntem oricum numai 8 și rareori pot să zic că găsesc un subiect de discuție cu ei.E dubios că se întâmplă așa ceva, fiindcă cu celelate cunoștințe masculine din afara clasei vorbesc mult.
    În ce privește acea diferențiere pe care te-ai ambiționat cu tot dinadinsul să o faci, nu pot să spun nimic concret decât să te avertizez că ai putea da startul unei mici discriminări pentru fete, ceva gen secolul 19 :P
    Comentarii totale de la Mihai: 7

    Răspunde-i

    admin

    Deci, eu nu discriminez fetele, o spun la modul general :)

    Răspunde-i

  • Catalin a zis :

    Pai raspunsul la dilema ta e simplu. Se obisnuieste sa se spuna bloggeri pentru ca asa este corect; ca si analogie, spui doamna doctor… nu doamna doctorita (forma incorecta). Ca si exceptie, pt utilizatorii de forumuri, se folosesc totusi forumist si forumizda… pardon, forumista. :)
    Iar cu succesul, e subiectiva treaba, nu cred ca tine de sex.
    Comentarii totale de la Catalin: 4

    Răspunde-i

    admin

    Cum se zice și la psiholog. Ai fost comic cu forumizda =))

    Răspunde-i

  • MidSuMmEr NiGhT's DrEaM a zis :

    Asa este sunt mai multi bloggeri decat bloggerite dar ce sa zic…eu ma simt activa:-?
    :))
    Comentarii totale de la MidSuMmEr NiGhT's DrEaM: 1

    Răspunde-i

    admin

    Păi tu ..

    Răspunde-i

  • Bancuri Tari a zis :

    Majoritatea bloggeri care cred eu, sunt mai activi decat bloggeritele
    :)
    Comentarii totale de la Bancuri Tari: 26

    Răspunde-i

    admin

    Păi na, și tu ești BLOGGER :P

    Răspunde-i

  • fLn a zis :

    Care scrie bine e mai accesat, cam asa sta acuma..
    Comentarii totale de la fLn: 56

    Răspunde-i

    admin

    Păi și dacă nu se face văzut ?

    Răspunde-i

    fLn

    faci link exchange :))
    Comentarii totale de la fLn: 56

    Răspunde-i

    admin

    Sau, comentezi pe alte bloguri/ site-uri. De link exchange se va sătura odată și-odată, nu ?

    Răspunde-i

  • alisson a zis :

    Bloggeri s-au promovat mai inaintea bloggeritelor, ca sa folosesc cuvintele tale.. iar cand bloggeri erau deja in floarea blogului au aparut si primele fete, si de obicei fetele prin blogging sunt apreciate fiind mai putine si putine fiind care se tin de treaba, sau sunt bloguri bune.. si asa mai departe..
    Comentarii totale de la alisson: 29

    Răspunde-i

  • skykery a zis :

    P.S:imi place logo-ul, dar incearca sa-l pui mai jos, ca e prea cocotat :P
    Comentarii totale de la skykery: 59

    Răspunde-i

    admin

    Am să încerc să-l pun mai jos :)

    Răspunde-i

    admin

    Acum e bine ?

    Răspunde-i

  • Alexander a zis :

    Eu cred ca sunt destule fete care fac blogging, in special in strainatate. Intai vreau sa lamurim ceva legat de termen. Blog vine din engleza si nu are decat forma de masculin. De ce masculin? pentru ca vine de la log – insemnare, insa in engleza log e masculin. Partea ciudata cu engleza e ca substantivele sunt masculine sau feminine prin intelegere, la noi se observa formand pluralul un – doi , o – doua, mai e si neutrul de care nu ne legam.
    De la blog a rezultat blogger care in engleza nu are forma de feminin. Atunci cand e cazul se spune female-blogger. Intalnim aceeasi greseala in romana atunci cand formam in mod total eronat forme feminine pentru cuvinte care nu au asa ceva – avocata (corect e d-na avocat) judecator, etc. Bloggerita e un termen incorect, posibil doar datorita versatilitatii limbii romane.
    In consecinta lipsa unui termen nu e vina faptului ca sunt mai multi baieti bloggeri decat fete.
    Chestia cu gainile e si ea legata de anomalii lingvistice asemanatoare din engleza. Astfel ei au dog pentru caine si female dog pentru catea. I se mai spune bitch dar stim ca acest cuvant mai are si alt inteles. Intr-un fel ai dreptate, gainile fiind mai multe, generalizeaza grupul.
    Comentarii totale de la Alexander: 30

    Răspunde-i

    admin

    Știu că se zice famale-blogger, dar eu am specificat acolo prima dată : ” Am zis părții masculine din blogosfera românească BLOGGERI și părții feminine BLOGGĂRIȚE. ” :)

    Răspunde-i

  • polimedia.us/fain/ a zis :

    Cine-i mai influent – bloggerul masculin sau bloggerul feminim -…

    Ideea asta mi-a venit în timp ce citeam un blogger, unul foarte influent. Scrie foarte bine și pune suflet în ceea ce face. Dar stai, am zis ” BLOGGER ” nu “ bloggeriță “. Dar de ce zicem de fiecare dată blogger, nu bloggeriță, cum de fiecare data zice…

  • wernshen a zis :

    And as in this case do?
    Comentarii totale de la wernshen: 1

    Răspunde-i

    admin

    I do not understand what did you mean :)

    Răspunde-i

Lasă răspunsul tău !

Adaugă comentariul tău mai jos, sau trimite trackback de la site-ul tău. Poți, de altfel să te abonezi la comentarii prin RSS.

Stai pe subiect. Nu spama. Comentariile cu continut neadecvat vor fi șterse

Poți folosi următoarele coduri :
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Imaginile sunt oferite de Gravatar. Daca vrei si tu avatar, inregistreaza-te la Gravatar.

jocuri online jocuri parfumuri Haine de firma Yahoo Invisible Jocuri Jocuri Yahoo Status Filme 2009 Jocuri Download Muzica