sport

Atunci când vine vorba despre sport și efort fizic în general, producătorii ne pun la dispoziție o gamă variată de alimente care să ne stimuleze să nu ne dăm bătuți până la finalul exercițiului. Dintre acestea, de departe cele mai populare sunt așa-numitele băuturi sportive.

Cunoscând importanța și necesitatea hidratării pe parcursul depunerii de efort fizic, pe rafturile magazinelor au apărut fel de fel de lichide cu conținut bogat în vitamine și electroliți.
Cum stă treaba de fapt cu aceste băuturi? Ei bine, ele ar trebui utilizate numai în cadrul exercițiilor de lungă durată, care depășesc o oră. După aceasta perioadă de timp, cantitatea de electroliți din organism scade considerabil, întrucât aceștia sunt pierduți prin transpirație. Importanța lor constă în faptul că un nivel scăzut de electroliți poate afecta activitatea musculară, ducând la crampe și dureri de cap.

Deci, dacă întreprindeți activități fizice pe o durată mai lungă de o oră, cel mai indicat ar fi ca în primele 60 de minute să beți doar apă și abia după aceea să recurgeți la băuturile sportive, numai în cazul în care considerați necesar.
Dacă nu știți care este cea mai potrivită astfel de băutură, alegeți una cu mult sodiu și potasiu, deoarece aceștia sunt principalii electroliți de care are cea mai mare nevoie organismul.

Cu toate astea, nu vă bazați pe astfel de băuturi deoarece puteți găsi doze mari de electroliți într-o dietă variată și o alimentație corectă. Cele mai bogate mâncăruri în acest sens sunt laptele și bananele, pe care le puteți consuma fie înainte, fie după ce faceți sport.
Ce trebuie să aveți în minte însă este că băuturile sportive cel mai adesea conțin cantități mari de zahăr. Acest lucru e benefic într-un sens, întrucât vă conferă un surplus de energie și scade riscul apariției febrei musculare, însă are și efecte negative, îngreunând procesul de eliminare a grăsimilor.

În concluzie, cel mai bine ar fi să apelați la așa-numitele băuturi sportive numai atunci când se instalează efectele nivelului scăzut de electroliți. În rest, tot apa rămâne cel mai bun prieten al dumneavoastră atunci când vă angajați în activități fizice.

stadion romania

În seara de 17 noiembrie, naționala României a disputat un amical foarte interesant cu selecționata Italiei, meci încheiat la egalitate, scor 2-2, dupa ce România a condus o prima repriza întreagă.
Meciul a început la ora 21-45, ora României, cele două echipe intrând pe teren pe imnul Franței, aceasta decizie fiind luată dupa cele mai sângeroase atentate din ultimii ani din Europa, și nu numai. De asemenea, pe teren s-a ținut un moment de reculegere tot în memoria victimelor din atentatele de la Paris, iar, dupa intonarea imnurilor celor două selecționate, fanii români au început să domine fondul sonor prin a striga pentru început in memoria victimelor din Colectiv.

Meciul a început cu unele ocazii interesante pentru România, prima oară, Torje trăgând cu putere spre poarta lui Buffon, însă, din nefericire, mingea trece puțin pe lângă poarta goalkeeper-ului italian. La scurt timp dupa faza lui Torje, România preia controlul jocului, iar, la numai 3 minute de la debutul meciului, apărarea Italiei se precipită, mingea ajungînd astfel la Bogdan Stancu care trage cu interiorul spre poarta lui Buffon, mingea intrând cu puține emoții în poarta italianului. După gol, nu a mai fost nici o ocazie importantă, însă la scurt timp după începutul celei de-a doua reprize, Italia preia controlu, iar, în minutul 50 al meciului Italia restabilește egalitatea, după un penalty transformat cu succes de Marchisio. În minutul 20 al celei de-a doua reprize, Gabiadini pune Italia în avantaj, după o fază la care jucătorii României, au crezut ca a fost off-side.

Pe finalul meciului, cu doar 3 minute înaintea finalului meciului, Alexandru Maxim obține o lovitură liberă, transformată tot de acesta, mingea ricoșând cu noroc la jucătorul din liga a doua spaniola, Florin Andone, acesta înscriind fara emoții.

De altfel, fondul sonor a fost dominat de cei 5000 de suporteri români prezenți la meci, spre a se bucura de o nouă revedere a echipei naționale pe viu. Meciul cu Italia face parte dintr-un turneu al Federației, spre a aduce echipa națională mai aproape de români, Federația deja stabilind amicale de lux cu echipe cum ar fi Anglia sau Spania.